Вход на сайт

Просмотр новости

Найдите то, что Вас интересует

Diana Buzoianu avertizează că situația de la Centrala Cernavodă s-a agravat: „Suntem într-un pronostic mult mai sumbru decât eram ieri”

Дата публикации: 10-08-2026 20:29:07

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a avertizat luni seară că estimarea de duminică potrivit căreia Centrala de la Cernavădă poate funcţiona nouă zile după lucrările de creştere a debitului Dunării nu mai este valabilă.

Основное содержимое страницы с новостью.

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a avertizat luni seară că estimarea de duminică potrivit căreia Centrala de la Cernavădă poate funcţiona nouă zile după lucrările de creştere a debitului Dunării nu mai este valabilă.

Diana Buzoianu

Diana Buzoianu FOTO gov.ro

„Da, estimarea este revizuită, pentru că, în faţa unor fenomene extreme, putem să dăm soluţii, dar când vorbim de 60 de km de apă de parcurs, evident că pot să apară inclusiv obstacole noi, pentru că asta este ceea ce s-a întâmplat în cazul Dunării zilele acestea”, a explicat Diana Buzoianu la Euronews,  

Potrivit acesteia, prin coborârea celor patru barje, prin distrugerea stâncii s-a reuşit să creştem nivelul de apă cu 8 cm în prima zi.

„Doar că apa respectivă, cărând aluviuni, creând anumiţi curenţi pe care noi nu mai puteam să îi gestionăm sau să îi analizăm (…) s-a creat un obstacol, un dâmb, care practic a reorientat debitul de apă, apa care fusese dislocată şi astfel nu a mai ajuns apa direct pe canalul unde ar fi trebuit pentru Cernavodă. Astfel, astăzi suntem într-un pronostic mult mai sumbru decât eram ieri”, a precizat ministrul interimar al Mediului.

Întrebată cât mai poate funcţiona Unitatea 2 de la Cernavădă, Buzoianu a afirmat: „Depinde foarte mult şi de lucrările care se fac de dragare (…) Deci este aproape imposibil de gestionat. Noi am făcut tot posibilul, dacă vă amintiţi săptămâna trecută comunicatul era că este posibil ca de joia trecută să fie oprită Unitatea 2. Am reuşit să câştigăm atâtea zile prin lucrările care au fost făcute. Fiecare zi câştigată este o zi în plus, dar, repet, (…) suntem într-un scenariu mai pesimist decât acum două zile”.

Amintim că debitul Dunării la intrarea în România, în secțiunea Baziaș, este de aproximativ 1.400 de metri cubi pe secundă, valoare pe care Apele Române o indică drept un nou minim istoric. Potrivit datelor Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, debitul este estimat să rămână în jurul acestei valori până la 17 august.

Potrivit raportului privind fenomenul de secetă hidrologică transmis de Apele Române la 10 august, pentru centrala nucleară de la Cernavodă se aplică treapta I de restricții. Documentul precizează că nivelul înregistrat la stația hidrometrică Cernavodă este de -2,27 metri și că mai sunt 0,25 metri până la aplicarea treptei a II-a de restricții.

Схожие новости

#Наименование новостиТональностьИнформативностьДата публикации
1Bolojan le mulțumește românilor care au redus consumul de energie și cere competență la șefia companiilor energetice013.9114-08-2026
2Guvernul alocă încă 5,1 milioane de lei pentru lucrările de urgență pe Dunăre. Banii merg la dragaje pentru a proteja centrala de la Cernavodă09.6410-08-2026
3Când ar putea debitul Dunării să revină la normal. Dumitru Chisăliță: „În septembrie și octombrie, probabilitatea să mai scadă atât de mult este mai mică”05.6715-08-2026
4Miruță, replică la atacurile lui Grindeanu: „Diferența dintre centimetrii mei și inacțiunea lui Grindeanu este oprirea Cernavodă”07.413-08-2026
5Минэнерго Румынии призвало готовиться к полному отключению АЭС "Чернаводэ"09.710-08-2026
6ANUNŢ OPRIRE APĂ în CARANSEBEȘ014.9612-08-2026
7Prețul chiriilor pentru birourile din centrul Bucureștiului a crescut cu 12% în prima jumătate a anului 202607.6113-08-2026
8Cronica unui oraș care se scufundă. Cel puțin șapte surpări de asfalt majore în Bucureștiul numai în 202606.7924-07-2026
9Премьер Румынии Боложан призвал снизить потребление энергии из-за остановки АЭС010.9829-07-2026
10Власти Молдавии предупредили о риске ежедневных отключений света09.404-08-2026

Классификация: Экономика. Схожих патентов: 0. Схожих новостей: 10. Тональность: 0. Информативность: 8.18. Источник: adevarul.ro.