Diana Enache a vorbit despre atacul cu cuțitul din 2014, când avea 17 ani. Artista a povestit cum a fost rănită în gât, piept și la mâini și a mărturisit că și-a iertat agresorul. Diana Enache a vorbit despre unul dintre cele mai traumatizante momente din viața sa. Artista avea 17 ani când a fost […]
Diana Enache a vorbit despre unul dintre cele mai traumatizante momente din viața sa. Artista avea 17 ani când a fost atacată cu un briceag, în scara blocului în care locuia, de paznicul clădirii. La 12 ani de la incident, fiica lui Adrian Enache spune că și-a iertat agresorul și că experiența i-a schimbat felul în care privește viața.
Diana Enache, despre momentul în care a fost atacată cu un briceagDiana Enache a oferit detalii rare despre atacul violent căruia i-a căzut victimă în anul 2014, în scara blocului în care locuia. Artista avea doar 17 ani când a fost atacată de paznicul imobilului, cetățeanul libanez Ali Kanaan Riad.
Invitată în podcastul Ozanei Barabancea, fiica lui Adrian Enache a rememorat momentul în care s-a luptat pentru a scăpa de agresor. Diana a povestit că a fost rănită în mai multe zone ale corpului. „Am fost înjunghiată și în gât, și în zona sânilor, și la palme și tot, pentru că eu mi-am tras practic cuțitul de la gât cu mâinile”, a povestit Diana Enache.
„Da! Uite, pe el l-am iertat”Ozana Barabancea a întrebat-o direct pe artistă dacă a reușit, după toți acești ani, să își ierte agresorul. „L-ai iertat pe agresorul tău?”, a întrebat moderatoarea.
Răspunsul Dianei Enache a fost unul scurt: „Da! Uite, pe el l-am iertat”, a spus artista.
Diana Enache a mai explicat că experiența prin care a trecut a făcut-o să ajungă la concluzia că nu este obligată să ofere explicații nimănui. Artista a mărturisit că, după incident, a simțit că oamenii au judecat și au comentat, fără să fie preocupați de starea ei.
„Nu ești datoare cu explicații în fața nimănui”Fiica lui Adrian Enache a vorbit despre reacțiile pe care le-a primit după atac și despre lecția pe care spune că a învățat-o din această experiență. „Nu ești datoare cu explicații în fața nimănui, n-a venit nimeni la mine la ușă să mă întrebe dacă sunt bine, dacă am nevoie de ceva, toată lumea a dat cu pietre și comentau”, a explicat Diana Enache.
Artista spune că, deși a fost o experiență care i-a marcat viața, a reușit, treptat, să accepte ceea ce i s-a întâmplat și să meargă mai departe.
Diana Enache spune că lupta pentru supraviețuire din acea dimineață i-a schimbat perspectiva asupra propriilor limite. „M-am luptat pentru viața mea, am luptat tot timpul, o să lupt! Mi-am dat seama atunci că nu mă mai oprește nimic. Ușor-ușor am integrat-o și am înțeles că lucrurile se așază cu un scop”, a încheiat tânăra.
Filmul atacului din 5 iulie 2014Atacul a avut loc în dimineața de 5 iulie 2014, în jurul orei 6.00. Diana Enache se întorsese din oraș la apartamentul în care locuia, alături de tatăl său, Adrian Enache, în zona Băneasa.
După ce a intrat în apartament, tânăra nu a reușit să aprindă luminile. A mers atunci la paznicul clădirii pentru a-i cere ajutorul, astfel încât acesta să verifice siguranțele de la panoul electric.
În timp ce urcau scările, paznicul, Ali Kanaan Riad, în vârstă de 46 de ani la acea vreme, ar fi scos un briceag și a atacat-o. Diana Enache a fost rănită la mâini, în zona gâtului și a pieptului. Tânăra a reușit să se elibereze și să fugă la recepția unui hotel din apropiere, unde a cerut ajutor.
Ce a declarat agresorul după atacDiana Enache a fost transportată la Spitalul de Urgență Floreasca pentru îngrijiri medicale. În același timp, agresorul a fost dus la audieri la Secția 2 Poliție. Potrivit informațiilor de la acel moment, Ali Kanaan Riad le-ar fi spus anchetatorilor că Diana i-ar fi adresat injurii și că nu a putut suporta acest lucru. El ar fi invocat, de asemenea, faptul că în acea perioadă era Ramadanul, o sărbătoare importantă în religia sa.
Agresorul a fost condamnat la 5 ani de închisoareÎn octombrie 2015, Ali Kanaan Riad a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru atacul asupra Dianei Enache. Bărbatul a fost eliberat înainte de ispășirea integrală a pedepsei, în octombrie 2018, cu doi ani mai devreme.
La 12 ani de la atac, Diana Enache spune că a reușit să se împace cu experiența prin care a trecut și, mai mult decât atât, să își ierte agresorul.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO