Eddy Gnahore este oficial noul jucător al FCSB-ului. Mijlocașul francez nu a dat dovadă de emoții la primul său mini interviu. Ce răspunsuri a oferit după ce a venit de la rivala Dinamo.
Eddy Gnahore este oficial jucătorul FCSB-ului, așa cum FANATIK anunțase în exclusivitate. Mijlocașul francez de 32 de ani a fost prezentat de formația „roș-albastră” luni, 13 iulie. Fotbalistul a răspuns deja primelor întrebări în calitate de fotbalist al „roș-albaștrilor”.
Ajuns la 32 de ani, Eddy Gnahore este un jucător matur. Francezul și-a demonstrat abilitățile până acum în perioada petrecută la Dinamo și este gata să contribuie acum la noi performanțe în tricoul celor de la FCSB. El a acceptat deja o primă provocare interesantă. Mai exact, Gnahore a răspuns la 12 întrebări fulger după transferul la fosta campioană a României.
Ai o poreclă?
– Nu, Eddie e suficient de scurt.
Descrie-te în 3 cuvinte
– Profesionist, atletic și inteligent.
Cu ce coleg ai vorbit înainte de transfer?
– Uh, Dennis (Politic) primul.
Ce coleg ești cel mai nerăbdător să îl cunoști?
– Pe toți, să fiu sincer, par băieți de treabă. Așa că, sunt nerăbdător să îi cunosc pe toți!
Artistul preferat?
– Uh, probabil Drake.
Melodia preferată?
Ce mănânci când te abați de la dietă?
– Ah, e dificil. Probabil… burger.
Ce pasiune ai în afara fotbalului?
– Să joc șah!
Dream job? Fără fotbal
– Pilot!
Idolul tău?
– Zinedine Zidane!
Spune-ne ceva în limba ta maternă!
– Venez au stade (n.r – în franceză) Înseamnă „Haideți la stadion!”
Un lucru care te face fericit?
– Să fiu sănătos!
Eddy Gnahore a reușit deja să îl impresioneze pe Mihai Stoica. Președintele celor de la FCSB a avut doar cuvinte de laudă despre noul fotbalist al echipei pe care o reprezintă. MM a lăudat un obicei al francezului pe care îl recomandă tuturor jucătorilor.
„Bineînțeles că, știind ce probleme sunt, știi cum să faci prevenție, sunt puțini jucători care știu ei ce au de făcut, el chiar știe, m-a impresionat. Grefele lui arată perfect. Acolo a fost problema la Anderson și chiar îmi pare rău de copil. Și grefa era ruptă. Vizita medicală a lui Gnahore a decurs normal, eu nu am întâlnit asemenea profesionalism, mănâncă o dată pe zi.
Eu tot timpul am încercat să îi fac să înțeleagă că în ziua meciului să mănânce puțin, Tănase a înțeles, încearcă. Gnahore face până și fasting de 72 de ore în perioada de pauză. Singurul jucător care a mai făcut asta a fost Joonas Tamm. Eu cred că se va impune, îmi place și are și leadership”, a spus MM Stoica, luni seara, la emisiunea „Fotbal Show”, de la Prima Sport.