Ediția cu numărul 23 a Campionatului Mondial de fotbal a plecat la drum pe 11 iunie, din păcate fără naționala României la start . Dacă „tricolorii” noștri lipsesc de 28 de ani de la marele festin de peste Atlantic, ne aducem aminte cu plăcere de o performanță a juniorilor în roșu-galben-albastru care astăzi poate părea de domeniul fantasticului.

România, aventură de poveste la CM de juniori din 1981. Destăinuirile portarului Iosif Lovas

FANATIK vă prezintă o poveste decupată din vremuri de demult, când niște juni fotbaliști români cucereau medalia de bronz la un Campionat Mondial. Se întâmpla în anul 1981, în îndepărtata Australie, națională care tocmai a bătut Turcia cu 2-0 la CM 2026. Eroi au fost atunci componenții echipei naționale Under 20, care se întorceau acasă cu medaliile de bronz.

Despre aventura „cangurilor”, cum au fost numiți fotbaliștii acelei generații, am depănat amintiri  cu Iosif Lovas, care a fost portarul echipei naționale de juniori a României în aventura de la Antipozi. Deși are o statură impozantă, așa cum îi stă bine unui portar care și-a dominat cândva careul, Lovas a rămas același om blajin din perioada în care apăra buturile de la Luceafărul, UTA, Dinamo, Steaua și ale echipei naționale de juniori. Vicisitudinile vieții nu l-au schimbat. A rămas, în schimb, un melancolic.

Iosif Lovas își aduce aminte cu mare plăcere de aventura de la Mondialul de juniori din Australia, deși au trecut 45 de ani de atunci. foto: Arhivă personală

Și-a început cariera în curtea „Bătrânei Doamne”, în umbra marelui Helmut Duckadam, de unde a făcut pasul spre Luceafărul București, „laboratorul” care a șlefuit tinere talente în acea vreme. Dorul de Arad l-a determinat să revină acasă după numai un an de viață în Capitală. Dar, haideți să-i aflăm împreună povestea…

„De la UTA am fost convocat la Luceafărul, celebrul centru de pregătire. Mie nu mi-a plăcut Bucureștiul, nu m-am putut adapta. Astfel că nu am stat decât un an la Luceafărul. Antrenor era Aurică Măndoiu, un om extraordinar. Am stat în cameră cu Marcel Colceriu, de la Sighișoara, nepotul președintelui de la Sportul Studențesc. Eu am fost premiant, la Arad, în clasa a noua. În Capitală am lăsat-o mai moale cu învățătura și părinții nu m-au lăsat să continui. Mama spunea că Bucureștiul mă strică. Pentru că nu am stat la Luceafărul decât un an, nici nu am participat în preliminariile pentru Campionatul Mondial de juniori din Australia. Dar am fost convocat ulterior”, și-a început Lovas discursul.

România a obținut calificarea într-un mod mai puțin obișnuit. Cum s-a ajuns la tragerea la sorți, care a fost conjunctura?

Filtrele de selecție au fost grele, sita a cernut, iar portarul venit din provincie și-a găsit locul între titularii de la turneul final, conduși de pe banca tehnică de Constantin Cernăianu și Tache Macri. Nu se putea altfel, din moment ce însăși prezența României la întrecerea supremă de la capătul lumii a fost decisă printr-o loterie.

• Calificarea la turneul final al Campionatului Mondial de juniori din 1981 a fost obținută de antrenorul Ion Nunweiller. Pentru că fratele său Radu Nunweiller a rămas în Elveția, acestuia nu i s-a mai permis să părăsească țara

Mai trebuia să fie pe tabloul competiției o echipă din Europa, după ce Anglia, Italia, RF Germania, Polonia și Spania au obținut calificarea. Era egalitate perfectă între România și Portugalia. La golaveraj, la goluri marcate în preliminarii… Iar meci direct nu a existat, pentru că cele două echipe au fost în grupe diferite. Cineva de la FIFA a venit cu ideea ca echipa care se extrage din urnă să plece acasă, iar cealaltă să meargă la turneul final. Și a fost extrasă Portugalia.

Afișul cu echipele participante la CM de juniori din Australia 1981. foto: Arhivă personală

Cum s-a ajuns la lotul final pentru Campionatul Mondial, din care ați făcut parte?

– Am fost chemați la București jucătorii născuți după 1 octombrie 1961, la un trial. S-a făcut un lot care urma să meargă în China, la Cupa Dragonului, un turneu de verificare. Portari am fost eu și Popa de la Bacău, iar de la UTA a mai fost Janos Csordas. În primul meci ne-a învins selecționata din Shanghai cu 3-0, iar Popa a fost considerat vinovat la goluri. După acest meci am intrat eu în poartă și am câștigat toate meciurile până în finala cu Italia. Nu pot să spun că am apărat extraordinar, dar am ieșit victorioși. Iar în finală, după 0-0 în timpul regulamentar, am apărat două lovituri de la 11 metri, am învins Italia și am câștigat turneul.

Șansa lui Iosif Lovas s-a numit Nicolae Dobrin

Ați avut o carte de vizită bună. A fost suficient?

– Încă nu! A urmat un turneu la Târgoviște. Au fost două echipe de la noi, una care a participat la Campionatul European de juniori și noi, cei care am fost în China. În deschidere, prima echipă a României a pierdut cu 3-0 cu Israel, iar Cernăianu i-a reproșat golurile lui Alexa. Nicolae Alexa, portarul luat de Corvinul de la SC Bacău, titularul cu care a promovat în Divizia A Corvinul Hunedoara, antrenată de Mircea Lucescu. În cel de-al doilea meci am jucat noi, echipa care am fost în China, cu CS Târgoviște, unde juca Dobrin. De la el a venit șansa mea. A scăpat singur spre poartă, a dat mingea pe lângă mine, iar eu l-am luat în brațe, în afara careului. S-a bucurat că nu l-am faultat, iar publicul a aplaudat gestul meu. Nu era atunci cu eliminări, astfel că am scăpat și fără cartonaș și fără gol, având și o imagine bună. Și după încă un turneu în Polonia, s-a definitivat lotul. Cei care am rămas am fost trimiși la croitorie, la măsurători, pentru că ne-au făcut câte două costume, unul bleumarin și altul bej.

În acea vreme, anul 1981, când visul libertății și al democrației era foarte îndepărtat, e de neimaginat, practic, la ce se gândea un tânăr de 19 ani care urma să plece la un campionat mondial de juniori tocmai în îndepărtata Australia…

– Eram concentrați pe ce ne așteaptă. Știu unde vrei să bați, nu m-am gândit vreo clipă să rămân acolo. Chiar dacă Viscreanu, de la Bacău, a rămas. Chiar am vrut să demonstrez că sunt bun, pentru că am muncit mult, eu nefiind un portar talentat. Am lucrat la UTA cu bătrânul Farmati (n.r.: fost fundaș al generației din anii ’40-’50, care a obținut de patru ori titlul de campioană) și apoi cu Silviu Iorgulescu, fost portar de națională. Eu aveam înalțimea, atât. Aveam 1,88m și 69 de kilograme. Eram slab, că nici nu mă primeau la masaj. Și eram foarte mobil, asta a fost una din calitățile mele.

A urmat un drum de peste 24 de ore…

– Toate echipele din Europa am plecat cu avionul de la Amsterdam. La escala din Dubai a urcat echipa din Qatar. FIFA le-a acceptat să joace și cu jucători peste vârstă, de 23-24 de ani.

Și la noi a jucat Andone, care era mai mare cu un an decât vârsta permisă.

– Lui i-au falsificat documentele cei de la Federație. Revin la avionul de la Amsterdam. Ne uitam la italieni, la englezi. Nici nu știam cum să ne comportăm, stăteam cuminți. Englezii erau foarte aroganți, nu prea puteai să vorbești cu ei. Au pornit cu gândul să câștige turneul, dar au pierdut în semifinale cu Qatar. Apoi i-am învins și noi în finala mică, prin golul lui Gabor.

Legitimația lui Iosif Lovas la CM de Juniori din 1981. foto: Arhivă personală

Cum a fentat Iosif Lovas tocănița de câine

Ați avut probleme cu convocarea din cauza faptului că sunteți de etnie maghiară? Colegul dumneavoastră Janos Csordas de la UTA spunea mai demult că nu a fost selecționat tocmai din acest motiv.

– Nu, deloc. Eu din câte știu, el nu s-a acomodat cu alimentația din China și nu a evoluat în ultimele meciuri. Nu a mai avut putere, el era masiv, juca vârf de atac în tinerețe. De aceea nu a fost în lot. Eu cum nu am fost pofticios, am mâncat numai pui și pește. Puteam cere mâncare europeană sau a lor, tradițională. Nu am putut să mănânc tocăniță de câine. În schimb, după fiecare masă, primeam câte o felie mare de pepene. Cum spuneam, nu am avut probleme din cauza faptului că sunt maghiar. Eram trei unguri în lot, eu, Costel Ilie, care era căpitanul echipei ,și Mircea Bolba, care a și murit, Dumnezeu să-l ierte.

În Australia ați jucat primele cinci meciuri la Melboune și ultimul, finala mică, la Adelaide. Am auzit că ați avut parte de o susținere neașteptată acolo, din partea românilor.

– Era o mare comunitate de români fugiți de la noi din țară, la Melbourne. Numai eu îi cunoșteam pe doi arădeni, care veneau la cantonamentul echipei noastre, întrebându-ne dacă avem nevoie de ceva.

Și de ce aveați nevoie?

– De fructe și sucuri, să fim vitaminizați. Apoi ne-au adus și blugi, la noi nu se găseau.

„La meciul cu Brazilia ne gândeam să nu luăm multe”

În primul meci ați întâlnit Brazilia. V-ați gândit că veți trece cu bine de acest redutabil adversar?

– Stai să vezi cum a fost. În meciul de deschidere, care s-a jucat chiar înainte de meciul nostru, Coreea de Sud i-a administrat un 3-0 Italiei. Jucau în mare viteză asiaticii. Ne uitam unii la alții și ne întrebam: oare noi ce căutăm aici? Așa că am intrat pe teren cu gândul să nu luăm multe goluri. Până la urmă am făcut 1-1. Scheletul echipei era de la Corvinul. Rednic juca libero, Andone în fața lui, iar Gabor vârf. Și atâta i-am pasat, de i-am înnebunit. Știi cum se zice, cât timp ai mingea, nu primești gol.

A urmat meciul cu Coreea de Sud…

– De care ne era frică, după debutul lor de foc. Dar i-am învins cu 1-0. Și l-a fel s-a întâmplat și cu Italia, după ce i-am mai apărat un penalty lui Galderisi, care juca la Juventus Torino. Ca și la acel turneu din China. A încercat să mă intimideze, spunând că îmi va da gol acum.

Delegația noastră a fost cazată într-un hotel de la marginea orașului, un amplasament frumos. După meciuri, veneau românii să ne mai aducă alimente. Noi aveam diurnă mică, 100 de dolari am luat pentru tot turneul. Și mi-am cumpărat cu casetofon Toshiba cu 80 de dolari. Liderul comunității de români din Melbourne ne-a invitat într-o zi liberă la un grătar, la circuitul de Formula 1. Am fost primiți cu căldură acolo, poate și asta a contat în obținerea rezultatelor noastre, reușind să obținem locul 3 la Campionatul Mondial” – Iosif Lovas

Romulus Gabor, „Balonul de Aur” la CM de juniori

Care a fost cel mai bun adversar pe care l-ați întâlnit?

– Uruguay, de departe. Nu cred că am trecut de cinci-șase ori de centrul terenului. Rednic și Andone îl lansau pe Gabor, pe care nu-l puteai opri decât prin fault. Așa a și marcat, după două lovituri libere de la marginea careului, după ce tot el fusese faultat. A dat un gol cu stângul și unul cu dreptul. După aceea ne-au dat un gol norocos, iar în ultimul minut, după un corner, am scos o minge de sub transversală, din instinct am ridicat brațul, iar mingea a căzut pe plasă. Apoi Germania ne-a învins în semifinale cu un șut din întoarcere, aproape de vinclu. Apoi am învins Anglia, în finala mică, tot prin golul lui Romică Gabor, care a primit Balonul de Aur al Campionatului Mondial.

Medalia de bronz de la CM de Juniori din 1981. foto: Arhivă personală

Ați fost speriați când v-ați trezit fără Viscreanu în lot, cel care a rămas în Australia?

– Nu știam ce se întâmplă. Vuiau ziarele, pe ideea că Viscreanu, de la Bacău, a cerut azil politic. Noi aveam un securitst care „avea grijă” de lot. Era relaxat, ne spune că se va întoarce el de bună voie. Noi ne gândeam că ar trebui să fie prost să se întoarcă. Dar așa a fost, după ce am venit în țară s-a întors.

• La precedenta ediție a Campionatului Mondial U20, Diego Armando Maradona a fost desemnat Balonul de Aur al competiției. Ediția din 1979 a avut loc în Japonia, iar Argentina a cucerit trofeul după 3-1 în finală cu URSS, campioana en-titre

Lotul României la Campionatul Mondial de Juniori din 1981

• Portari: Iosif Lovas (UTA) – 19 ani, Constantin Gârjoabă (Progresul București) – 18 ani;
• Fundaşi:  Augustin Eduard (FC Argeş) – 19 ani, Mircea Rednic (Corvinul Hunedoara) – 19 ani, Ioan Andone (Corvinul Hunedoara) – 21 ani, Gheorghe Viscreanu (SC Bacău) – 20 ani, Cornel Fîşic (SC Bacău) – 19 ani, Marin Matei (FC Olt) – 19 ani;
• Mijlocaşi: Gavrilă Pele Balint (Steaua) – 18 ani, Costel Ilie (ASA Târgu Mureș) – 20 ani, Mihai Hanghiuc (Oţelul) – 20 ani, Doru Vușcan (UTA) – 19 ani, Decebal Balaur (FC Argeş) – 19 ani;
• Atacanţi: Romulus Gabor (Corvinul Hunedoara) – 20 ani, Stere Sertov (Steaua) – 18 ani, Dorel Zamfir (Dinamo) – 20 ani, Mircea Bolba (ASA Târgu Mureș) – 19 ani, Horaţiu Lasconi (Jiul Petroșani) – 18 ani;
• Antrenori: Constantin Cernăianu şi Dumitru Macri;
• Echipa tip: Lovas – Eduard, Rednic, Andone, Matei – Balint, C. Ilie, Hanghiuc – D. Zamfir, Sertov, Gabor.

Parcursul României la CM U20 din Australia

• Grupă: Brazilia – România 1-1 (a marcat D. Zamfir), România – Coreea de Sud 1-0 (a marcat Sertov), România – Italia 1-0 (a marcat Gabor);
• Sferturi: Uruguay – România 1-2 (a marcat Gabor  2);
• Semifinale: RFG – România 1-0;
• Finala mică: România – Anglia 1-0 (a marcat Gabor)

Coleg de cameră cu Belodedici la Steaua

Și ați revenit acasă?

– Nu, pentru că pe Traian Ionescu l-au dat afară de la Steaua și l-au pus antrenor pe Constantin Cernăianu, cu care am fost la Campionatul Mondial. Astfel că am fost chemat înapoi la Steaua, unde am și debutat în prima divizie, la Oradea, într-un FC Bihor – Steaua 3-1. Stăteam în cameră cu Miodrag Belodedici. Însă, după șase luni am revenit la UTA și am rămas până în 1992.

De ce nu ați mai fost convocat la echipa națională?

– Întâi am promovat de la echipa națională de juniori la tineret. Fiind în vizorul lui Dinamo, Cornel Drăgușin m-a promovat în echipă, lângă Toma. A fost o poveste interesantă atunci. Urma să plecăm într-o țară arabă și am fost anunțat că nu mi-a ieșit pașaportul și nu mai pot să ies din țară.

Ce s-a întâmplat?

– Aveam o prietenă care a rămas în Italia. Eram doar amici, sportivi. Era Eva Ferenczi, campioană europeană la tenis de masă. Eu nici nu știam că ea a rămas acolo. Exact în acea perioadă am fost și eu în Italia, puteam să rămân dacă aș fi vrut. De atunci, am mai fost chemat la națională doar la meciurile cu echipe din URSS sau din blocul socialist. Văzând că așa stau lucrurile, nici nu m-am mai dus. Iar la Arad mi s-a spus că până nu mă căsătoresc, nu voi mai putea pleca nici în Ungaria. M-am căsătorit, dar nu din acest motiv (râde).

De la UTA ați ajuns la Dinamo. Și acolo ați stat un singur an. Cum a fost?

– După ce am promovat cu UTA în prima ligă, în ’81, am fost luat în Armată. La Arad eram rezerva lui Duckadam, iar armata am făcut-o la București, la Steaua. Acolo erau portari Iordache și Toma, iar antrenorul Traian Ionescu a spus că nu are nevoie de mine. Astfel că după ce am depus jurământul, generalul Aurel, șeful clubului peste toate secțiile de sport, mi-a spus că are două vești, una bună și una rea. Vestea bună pentru mine, care doream să mă întorc acasă, a fost că nu rămân la Steaua. Vestea proastă a fost că afară mă aștepta cineva de la Dinamo și urma să mai stau în Capitală. Am mai stat șase luni, până la finalul sezonului și m-am ales cu un titlu de campion cu Dinamo. Portari erau Țețe Moraru cu Eftimescu, nu puteam să prind echipa, astfel că am apărat la tineret.

Iosif Lovas (dreapta), alături de Constantin Eftimescu și Dumitru Moraru, doi dintre portarii de legendă ai lui Dinamo. foto: arhivă personală

UTA a avut atunci cea mai lungă perioadă în Divizia B, din 1982 până în ’93. De ce nu s-a reușit mai repede promovarea?

– Pe vremea lui Ceaușescu erau decizii politice. Într-un an a trebuit să promoveze Corvinul. Apoi Jiul Petroșani, că a mers Mulțescu acolo. A venit rândul lui FC Bihor sau Poli Timișoara.

Vi se spunea să pierdeți?

– Nu, ni se spunea că avem o primă la înfrângere, pentru toată echipa, nu doar anumiți jucători. Venea ordin de sus, nu puteam face nimic să ne împotrivim.

Ați încercat meseria de antrenor?

– Un an și jumătate am fost antrenor cu Francisc Tisza, la Romvest Arad (n.r.: în 1996 și 2001 UTA a fost campioană națională la juniori, cu jucători precum Panin, Botiș, Todea, Găman, Baciu, Ciubăncan, Drăgan, Drida, Huțan, Mărginean, Fritea, Ianu). Când am văzut ce se petrece la copii, faptul că părinții cu bani insistă să joace copiii lor, nu am mai stat. Nu era pentru mine. Acei copii s-au și lăsat peste un an sau doi. Nu e normal să vrea mămicile să fie fotbaliști mai mult decât ei.

Aveți un frate actor la teatru. Care dintre voi e mai cunoscut?

– Zoli, el este mai cunoscut. Când mergem împreună pe stradă, pe el îl salută lumea. Are o activitate continuă, pe când eu am fost uitat.

• 65 de ani are Iosif Lovas, fiind născut la data de 7 mai 1961